Cum să scrii un anunț atractiv la care să aplice bonele


Warning: Use of undefined constant full - assumed 'full' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home2/sitter/blog.sitter.ro/wp-content/themes/sitter/single.php on line 14
ce-inseamna-bona-verificata
Lectură de: 5 minute

Procesul de a scrie un anunț atractiv prin care să găsești bona care să fie „plus unu” al familiei tale poate să fie atât provocator, cât și stresant!

Să decizi ce vrei și de ce ai nevoie, să stabilești un buget pe care ți-l poți permite și să decizi ce fel de persoană va fi cea mai bună pentru copiii și gospodăria ta este o sarcină uriașă!

Iar în momentul în care stabilești toate aceste lucruri și începi procesul de a căuta persoana potrivită, poate fi confuz și dezamăgitor atunci când postezi anunțul pentru locul de muncă oferit, dar nu pare să primească multe aplicări.

În ultimii 2 ani jumătate am văzut mii de anunțuri și am fost în contact cu sute de familii și bone și am putut observa ce funcționează și ce nu, la ce aspecte sunt atente bonele, atunci când aleg o oportunitate și doresc să împărtășesc cu tine aceste informații, pentru a posta anunțuri care să atraga cât mai mulți candidați!

1. Salariul este sub prețul pieței

Serviciile de îngrijire pot fi scumpe pentru oricine, însă când cauți pe cineva pe care să te poți baza, o persoană de calitate și cu experiență, începe să conteze calitatea vieții acelei persoane și cât de bine se descurcă cu responsabilitățile de zi cu zi.

Poți analiza prețurile din piață, cât oferă alte familii cu cerințe similare bonelor cu care colaborează și astfel te asiguri că plata e conform pieței (asta s-ar putea să depășească bugetul pe care l-ai gândit initial, dar e bine să ai așteptări realiste).

Nu uita că salariile bonelor diferă enorm în funcție de zona unde locuiești; în orașele mari, salariile vor fi mai crescute decât în cele mici.  

Află mai multe despre acestea accesând ghidul nostru complet AICI

Știm că ideal ar fi ieftin și bun, însă nu uita că și prestatorii de servicii din domeniul de îngrijire au familii de întreținut, la rândul lor.

2. Responsabilități și cerințe

Responsabilățile de bază ale unei bone sunt, de obicei, îngrijirea copilului și orice are legătură directă cu acesta (activități specifice vârstei, igienă, joacă, adormit etc).

A căuta pe cineva care să fie dispus să curețe casa de sus în jos, să facă cumpărături pentru familie, să gătească cina și să spele rufele familiei poate fi un semnal de alarmă pentru bone, care știu de la început că nu ar face față.

Stabilește de la început nevoile și decide dacă veți căuta o dădacă sau o menajeră.

Asigură-te că ești rezonabil/ă în ceea ce privește responsabilitățile bonei (dacă e o persoană care e minunată cu copiii, dar nu se descurcă atât de bine la gătit, poate merită să găsești o firmă de catering care să vă ajute cu mâncarea, iar bona să se ocupe strict de copil) și că tariful oferit se potrivește cu cantitatea de muncă pe care o soliciți.

3. Interval orar (orele în care ai nevoie de ajutor)

Prea multe

În orice domeniu de lucru, să ai timp doar să lucrezi și să dormi nu este niciodată ideal.

Încearcă să îți amintești acest lucru atunci când decizi asupra numărului de ore de care vei avea nevoie.

Și prestatorii de astfel de servicii au familie, prieteni și, în unele cazuri, chiar copii. Dacă ai nevoie de ajutor 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, poți lua în considerare să împarți orele între 2 bone dacă îți este dificil să găsești o persoană care să poată face față acestui program.

Prea puține

La capătul opus, bonele au, de asemenea, facturi și familii de întreținut.

Poate afecta numărul de aplicații pe care le primești pentru postul oferit de tine dacă implică doar 6-8 ore pe săptămână, chiar dacă rata de plată este la nivelul superior.

Încearcă să adaugi câteva ore pe zi, de care să te bucuri făcând ceva ce îți place.

O oră programată să mergi la sală, să gătești cina, să pui la punct diverse lucruri pe care le-ai tot amânat.

Urmărește să oferi suficiente ore de lucru pentru ca bona să poată trăi, fără a o suprasolicita.

Dacă sunt prea puține ore, un potențial furnizor ar putea fi nevoit să-și găsească un al doilea loc de muncă (ale cărui ore de lucru să nu se suprapună) pentru a supraviețui, ceea ce poate fi stresant și uneori imposibil de găsit.

De menționat e faptul că, în cazul în care totuși ai nevoie de puține ore, doar din când în când, poți decide să apelezi la o bonă ocazională, care nu are așteptări legate de stabilitate și nu depinde de un anumit venit, deoarece face acest lucru pentru un mic venit suplimentar.

De obicei, bonele ocazionale sunt solicitate o singură dată, fără promisiunea unei colaborări viitoare, poate doar în cazul în care va mai fi o nevoie, dar nimic nu garantează că și ele vor fi disponibile atunci.

4. De preferat versus obligatoriu

Îți dorești ca bebelușul tău să învețe să vorbească franceză? Grozav! Dar să găsești o bonă care vorbește franceză poate limita numărul de cereri pe care le primești.

Ia în considerare și colaborarea cu o persoană care poate încă nu vorbește o limbă, dar e dispusă să învețe cuvinte de bază împreună cu copilul tău. Poate fi un bun început pentru ambele părți implicate.

Flexibilitatea unei cerințe și neimpunerea unor criterii rigide este ceea ce va face diferența dintre a primi doar 1-2 aplicări sau a avea o plajă mai largă de opțiuni, din care să alegi.

Fii deschisă față de cineva care este dornic să învețe și este adaptabil, acestea sunt niște calități extrem de importante când vine vorba de îngrijirea copiilor.

5. Prea multe așteptări

Adăugarea de sarcini și responsabilități atunci când găsești o persoană cu potential poate să saboteze întregul proces.

Încearcă să ții cont responsabilitatea imensă care vine împreună cu grija pentru micuții tăi atunci când stabilești alte sarcini pe care aii dori să le îndeplinească, în același număr de ore.

Încearcă să îți menții așteptările centrate în jurul titlului de muncă (bonă sau menajeră), pentru a nu copleși persoana în cauză.

Sfat suplimentar

Găsirea unei persoane potrivite care să facă parte din familia ta poate dura o perioadă bună de timp, și de obicei implică încercări și erori. Cauți pe cineva care nu numai că se potrivește bine cu copiii tăi, ci și pe cineva care să lucreze bine cu tine. Din experiența noastră, compatibilitatea este esențială într-o astfel de colaborare.

Primul pas pentru a găsi potrivirea potrivită este transparența și comunicarea a ceea ce aveți nevoie, de ambele părți.

Dar hai să trecem la practică

Știi exact care sunt nevoile voastre, ați stabilit bugetul, în funcție de salariile din piața, aveți toate detaliile. Ce informații ar trebui să conțină anunțul tău, concret?

  • Vârsta copilului/copiilor;
  • Zona în care se vor presta serviciile (ideal ar fi să adaugi și detalii/puncta de reper- se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun? Decontezi transportul?)
  • Cate ore ai nevoie și în ce interval. Daca nu sunt batute în cuie, e important să subliniezi faptul că există flexibilitate din partea voastră;
  • Cerințe speciale (dacă vrei o bonă vaccinată sau cu experiență/recomandări)
  • Care vor fi responsabilitățile ei, în mod concret? (nu prespune că se subînțelege; e important să fie verbalizate de la început, să nu fie loc de discuții ulterioare)
  • Salariul oferit și dacă este sau nu negociabil+ alte beneficii.

Exemplu concret:

Căutăm bona potrivită pentru o fetiță de 2 ani!

Dacă ești nefumătoare, ai experiență cu copiii, ești punctuală, iubesti copiii și ești în căutarea unei colaborări pe termen lung, atunci ești persoana potrivită!

Fetița merge la grădiniță, iar intervalul pe care ar trebui să îl petreci cu ea este de la 17.00 la 21.00, de luni până vineri.

Cand fetița e racita, va fi nevoie sa stai cu ea de la 9-17, deci e important să fii flexibilă.

Salariul este 1300 lei, se decontează combustibilul, iar dacă va fi nevoie de ore suplimentare, acestea se plătesc separat.

Familia locuiește în zona Gara de Nord, Timișoara.

Așteptăm cu drag să ne cunoaștem!

Ești gata să găsești un helper grozav? ❤️

( Articol vizualizat de:168 ori ; 1 vizualizări astăzi )

P.S: Sharing is caring!❤️ Poate sunt și alte persoane pe care le-ar ajuta acest articol